Consiliul raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

 

La data de 02 octombrie curent a avut loc ședința Comisiei raionale pentru Situații Excepționale la care au participat și primarii localităților din raion.

În cadrul ședinței, specialiștii Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor Călărași au adus la cunoștință prevederile Programului raional de acțiuni despre măsurile de profilaxie a pestei porcine africane.

Totodată s-a menționat că în teritoriul raionului se atestă circa 1000 gospodării în care crește o populație de peste 8000 capete de porcine, până în prezent nefiind atestate cazuri de îmbolnăvire cu pestă porcină africană.

Grație acestui fapt servește Planul de biosecuritate a raionului care a fost elaborat de Direcția Raională pentru Siguranța Alimentelor Călărași.

În cadrul ședinței Comisiei raionale pentru Situații Excepționale a fost aprobată alocarea sumei de 50 000 lei pentru desfășurarea activităților de combatere și eradicare a focarelor de pestă porcină africană.

Președintele raionului dnul Sergiu Artene, în calitatea sa de președinte al Comisiei pentru Situații Excepționale din raion, a atenționat primarii localităților din raion ca aceștea, deținând funcția de președinți ai Comisiilor locale pentru Situații Excepționale, urmează să aducă la cunoștința locuitorilor comunităților pe care le reprezintă prevederile Programului raional de acțiuni despre măsurile de profilaxie a pestei porcine africane, adoptând și Planuri locale la subiectul abordat.

În cadrul dezbaterilor s-a mai menționat că cetățenii pot beneficia de recompensa totală pentru animalele sacrificate în urma infectării numai dacă acestea au fost supuse anterior procedurii de crotaliere.

În acest sens, pentru a evita răspândirea acestei boli este nevoie de consolidarea eforturilor și respectarea metodelor de profilaxie a acesteia, iar odată fiind depistate simptome ale bolii precum și cadavre de porci sau mistreți aceste cazuri urmează a fi raportate de urgență la organele competente.

 

Căutare pe site

Loading feeds...

Custom Logo Design


Vizitatori

Azi 82

Ieri 85

Săptămînă 167

Lună 1802

Total 125943

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md