Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

   

La funcţia de director al instituţiei de învăţământ general poate candida persoana care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: deţine cetăţenia Republicii Moldova; are studii superioare universitare; are o vechime în activitate didactică de cel puţin trei ani; la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vîrsta de 65 ani; cunoaşte limba română; este aptă din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei; nu are antecedente penale; nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe baza art. 86 alin. (1) lit. g)-r) și art. 301 alin. (1), lit. a) -b) din Codul Muncii al RM nr. 154/2003 sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public; nu are interdicții de a ocupa funcții de conducere.

Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de director al instituţiei de învăţămînt depun personal sau prin reprezentant, prin poștă sau e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunţului dosarul de concurs care cuprinde următoarele acte obligatorii: 1) cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa 1 al Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituţiile de învăţămînt general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 163 din 23 martie 2015 şi a modificărilor ulterioare; 2) copia actului de identitate; 3) copia actului/actelor de studii; 4) copiile actelor care atestă vechimea în activitatea didactică a candidatului; 5) curriculum vitae, al cărui model este specificat în anexa 2 al Regulmentului; 6) certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și şi neuropsihic (eliberat de medicul psihiatru și medicul narcolog), pentru exercitarea funcţiei; 7) cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere; proiectul planului de dezvoltare a instituției, pentru 5 ani în plic sigilat sau declarația pe proprie răspundere privind prezentarea proiectului planului cu cinci zile înainte de data interviului Candidatul poate anexa şi alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia /copiile actului / actelor ce confirmă gradul didactic /managerial şi /sau titlul ştiinţific, ştiinţifico – didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, publicaţiile didactice şi ştiinţifice, statutul de expert /naţional /internaţional. În cazul în care dosarul de concurs se depune personal sau prin reprezentant, actele necesare pot fi autentificate de notar; ,,certificate” ,,corespunde cu originalul” de către subdiviziunea resurse umane a unităţii în care candidatul activează sau prezentate în copii împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În cererea de participare la concurs se indică şi lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.

Actele pentru participare la concurs vor fi depuse la DÎTS Călăraşi, str. Biruinţei nr. 1, etaj 3 la specialistul principal în problemele resurselor umane. Concursul va avea loc în cadrul DÎTS Călăraşi.Telefon relaţii: 0244-2-26-03.

Datele cu privire la numărul de elevi / copii ai instituţiei, bugetul pe ultimii ani, starea infrastructurii se pot obţine pe adresa MEC, Sistemul Informațional de Management în Educație (www.SIME.md).

DATA PUBLICĂRII în ziarul Expresul: 04 august 2023.

Căutare pe site

Calendar

Mai 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Vizitatori

Azi 5

Ieri 120

Săptămînă 209

Lună 209

Total 281513

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md